Miza razboiului in care parte a fost deputatul liberal Adrian Semcu a fost una incredibila: terenuri din jurul Bucurestiului si din judetul Prahova, cu o valoare de piata de peste 100 de milioane de euro. Este vorba despre terenurile ce-au apartinut SNIF (Societatea Nationala „Imbunatatiri funciare”), iar fostul director al societatii, Luigi Berghes, l-a acuzat fatis pe Adrian Semcu, unul dintre colegii sai cu influenta in partid, ca este „regizorul din spatele spectacolului” si ca „a pus gand rau societatii”. Berghes a sustinut ca Semcu si-a plasat strategic propriul cumnat in Consiliul de Administratie al SNIF. Potrivit declaratiilor acestuia, scopul lui Semcu ar fi fost falimentarea societatii pentru a putea cumpara terenurile la preturi cat mai mici. Cateva dintre „piesele de rezistenta, terenuri apartinand SNIF, sunt extrem de bine plasate, iar valoarea lor atinge cifre astronomice. Este vorba despre un teren in soseaua Oltenitei din Bucuresti”, sediul central al SNIF, cu o valoare de peste 2 milioane de euro, un altul de 1,5 ha in cartierul bucurestean Colentina, 1,5 ha la Buftea, pe malul lacului, 1 hectar la Magurele, langa Bucuresti, alte 2,5 hectare in comuna ilfoveana 1 Decembrie, iar lista continua. Reporterii nostri investigheaza acum si modul fraudulos in care au fost scoase la vanzare activele societatii Ciprom din Ploiesti si rolul lui Semcu in aceasta afacere. (M.P.)